OCUPATIILE LOCUITORILOR

       Cele mai vechi ocupatii ale populatiei au fost cultivarea pamantului si cresterea animalelor care insotesc dezvoltarea comunitatii de-a lungul secolelor si mileniilor dupa cum se poate observa in muzeul scolar, muzeele din Bistrita, Dej, Cluj.
       Importante unelte din epoca pietrei, bronzului, fierului, ca: topoare, sapaligi, rasnite, brazdare de plug s-au descoperit în zonele: “Poduri”, “Calea Onii”, “Carpeni”, “Bracila”, “Copacel”.
       Cresterea populatiei si suprafata putina de teren a facut ca locuitorii acestor meleaguri sa inventeze meserii noi pentru a putea trai. Una din ocuptiile specifice numai Caianului este “vostinaritul” a carui început dateaza din 1842, odata cu stabilirea unui armean venit din Gherla în Caianu Mic pe nume Pavel Miron zis “Nigolo”, care imperuna cu sotia, adunau vostina din satele învecinate si o storceau extragând ceara de albine, care era livrata bisericilor din Maramures, Polonia si Rusia. Vostina era materia rezultata în urma topirii si stoarcerii primitive a fagurilor de ceara prin retopire, extragându-se aproape 98% din ceara care a ramas din vostina. Despre aceasta ocupatie, scrie si revista “Sociologie Romaneasca”, sub mai multe semnaturi: “Vostinaritul” de Gheorghe Bucurescu, 1939; “Caianu Mic, un sat de vostinari si strangatori de lana din Muntii Somesului”, Gheorghe Retegan, 1942.
       Locuitorii Caianului ajung sa colecteze faguri si vostina între 1848 – 1918 din Odessa, Kiev, Austria, Ungaria etc. Ea se mai pastreaza si astazi, fiind o meserie de sezon care se îmbina cu tricotajele, o alta activitate de sezon.
       Ocupatiile apar si dispar în functie de produsele de care era nevoie pe piata. Putem aminti si alte ocupatii ca: umblatul dupa lana, prelucrarea si comercializarea ei, ocupatie azi disparuta, comercializarea pietrei alba (Tuf de Dej), azi disparuta, confectionarea lingurilor si alte obiecte de uz casnic si comercializarea lor, azi disparuta, comercializarea bumbacului si a tesaturilor din bumbac si lâna, astazi, aproape disparuta.
       Cea mai importanta ocupatie a locuitorilor incepand din 1975, pana în 2003 a fost confectionarea de tricotaje, in comuna existand multe masini de tip industrial, iar comercializarea se facea de catre cei care le confectionau sau de catre vanzatorii ambulanti. In ultima perioada prin intermediari, locuitorii aveau comenzi de tricotaje pentru italieni. Din anul 2003, concurenta prin intreprinderi textile din judet si din tara a facut ca aceasta ocupatie sa se reduca la mai putin de jumatate, munca în strainatate fiind mult mai profitabila.
       Aceste ocupatii, vostinaritul si tricotajele dau un caracter aparte satelor comunei fata de zona Valea Ilisua – Somes, iar profitul obtinut a fost investit in pamant arabil, caienarii ajungând sa cuprinda între 1930 si pana astazi cele mai bune pamanturi de pe Somes si afluentul sau Valea Ilisua un culoar de 27 km. De altfel este numit în “Sociologia Romaneasca” – “Caianul Mic un sat expansiv pe Somes”