ISTORICUL LOCALITATII

       Localitatea Caianu Mic este atestata documentar din anul 1456, de alfel ca si celelalte sate din raza comunei, dar istoria acestor localitati se perde in negura vremii existând urme de locuire înca din neolitic dupa cum se poate vedea in muzeul scolii, unde avem expuse topoare de piatra, continuitatea fiind dovedita de uneltele din epoca bronzului si a fierului, din zonele: Poduri, Calea Onii, Turcele, Bracila, Valea Pietrei, Coasta Hrbelor, unde s-au gasit si numeroase urne funerare din epoca bronzului.
       Epoca romana este bine conturata prin existenta turnurilor de paza de la Negrilesti, Ciceu –Poieni, Dobricel, Spermezeu, Mocod, Orheiul Bistritei, precum si existenta pana astazi a castrului roman de la Ilisua, numit Cersie, a numelor de : Pugna, Liveria, Vidican, Boca, Ciui etc.
       Feudalismul timpuriu este reprezentat intre sec.V-XII de numeroasele morminte de incineratie romaneasca, existente in vechile vetre neolitice, ale bronzului si fierului, dar si in alte locuri cum ar fi Carpeni, Crucea Ulitelor, Poduri etc.
       Pe parcursul dezvoltarii feudalismului se contureaza mai multe familii nobiliare romanesti care au contribuit la luptele impotriva tatarilor, iar in anul 1540 Stefan Mailat ii rasplateste pentru vitejia lor cu minele de sare de la Stiubei, Slatini, Hotropi, Dupa Deal etc. Dintre aceste familii amintim :Taut Mihai, Bilt, Caian, Manu( de la care avem un blazon nobiliar), Vidican, Moldovan, Vlad, Chindris, Lup, Pugna, familii care traiau in zona Cetate .
       Numele de Caian este amintit din 1456 cand regele Ungariei Ladislau al V-lea il deposedeaza de satele Caianu Mic, Caianu Mare, Dobric si Spermezeu pe Ion din Herina pentru necredinta si daruieste aceste sate lui Ioan si Nicolaie Farcas, fii lui Toma Farcas.
       Documentele care vorbesc despre Caian continua, astfel este amintit in 1485 Kiss Kaioni; 1577-1607 Kis Caion - 1617, 1733, 1758, 1760 - 1769, 1808 – Kayanumike, 1850, 1877 - Kayanu Mik, 1900 - 1921, 1976 si pana în zilele noastre sub numele de Caianu Mic.
        Referitor la etimologia cuvantului Caian parerile lingvistilor sunt impartite, unii sustin originea slava, altii sud-bulgara, altii peceneaga sau cumana. Prima mentiune a numelui de Caian apare în descrierile lui Constantin Profilogenetum “Caianus”, in lima bulgara se intalneste sub forma de Kaian, Caganus (latinizat), Caianos (grecizat) sau formele simplificate “Kan”, “Chan”. Daca provenienta numelui ar fi de origine bulgara, etimologia s-ar fi dezvoltat astfel: Haian, Kachan, Kan - Caian.
        In cronicile medievale: “Gesta Hungarorum”, “Chronicom Pictum Vindo bonense”, sunt amintite doua personaje cu aceste nume: Kean sau Kaian, conducatori ai bulgarilor, care i-au asezat pe bulgari si pe slavi intre Dunare si Tisacu cu mult inainte de venirea ungurilor si un Kean sau Kaien peceneg din Moldova, care s-a aliat cu Gila-Iula, voivodul Transilvaniei, impotriva lui Stefan, regele Ungariei. Urmasii acestui Caian au stapanit mosii pe Somes si au fost incadrati in randul feudalitatii maghiare. Exista de asemenea o localitate cu numele Caian- Vama între Gherla si Cluj, cu o deviere în stânga, la 17 km de soseaua nationala si ar fi util a cunoaste istoria acelei localitati.
       Sunt prezente unele toponime ca: Drumul lui Caian langa comuna Chinteni, existand posibilitatea unei prosperitati a familiei în zona Clujului, iar dupa parjolul tataresc de la 1241, o parte a familiei sa fi ajuns în Comitatul Solnoc-Dabaca.
       Cu nume de familie apare în 1618, în registrul de evidente a nobililor din comuna Caianu Mic, intocmit de Sigismund Haler, o posibilitate fiind ca numele sa provina de la acesta familie.
       Exista o varianta slava a numelui “Calu, Calen”, care insemna “noroi” sau “noroios”, dar in toata zona Caianului nu exista decat doua denumiri toponimice slave: Prihodiste si Zapodine, celelalte sunt de origine latina si romaneasca.        Denumirea de “mic” este dat de populatia asezarii vecine Caianu Mare, lucru plauzibil din moment ce toti locuitorii erau iobagi în Caianu Mare, avand mai multi copii, populatia fiind mai mare la inceput.
       In urma intervievierii unui batrân de 92 de ani, acesta spunea ca la inceput în Caianu Mare erau 43 de case, iar in Caianul Mic erau 41 de case, de aceea se diferenteaza in nume. De obicei locuitorii din orasele targuri si vecinii ii numesc cainari fara sa faca diferenta intre sate. Locuitorii din Caianul Mare le spun celor din Caianu Mic “cainesti”, lor îsi spun “cainari”, iar locuitorii din Caianu Mic le spun “cainarii mari”.
       Oricare ar fi provenienta numelui, aceste meleaguri au fost locuite de romani, alaturi de care s-au asezat locuitori putini de origine maghiara, armeana, evreiasca, populatia comunei fiind astazi pur româneasca.
       Anul 1848 gaseste locuitorii Caianului impotrividu-se administratiei austro-ungare, care este alungata de catre « tineretul studios » sub conducerea preotului Moldovan Iosif de pe toata Valea Ilisua, iar dupa interventia « Honvenzilor » de la Uriu este restabilita administratia.
       Paraiele : Valea Iancului si Valea Netului sunt doua denumiri hidrografice care amintesc de trecerea lui Avram Iancu dupa aceasta rasmerita prin aceste locuri, marturie fiind mai multi batrani dar si lucrarea lui J.Kadar « Monigrafia Comitatului Somes-Dabaca, Dej 1903.
        Caianu isi va aduce jerfa sa de sange in primul razboi mondial, unde au cazut peste 50 de tineri, iar prin Garda Nationala condusa de sublocotenentul George Man in fruntea cetatenilor comunei va contribui la alungarea stapanirii magiare de pe Valea Ilisua. Acelasi sublocotenent George Manu se va gasi si printre cei 1228 de delegati care au semnat actul Unirii de la Alba Iulia .
       Faurirea Romaniei Mari, reforma agrara din 1922 au adus la prosperitatea populatiei care pe langa agricultura au inventat ocupatii noi pentru a-si extinde proprietatea funciara, « luid-o pe dinaintea satelor vecine » dupa cum arata revista "Sociologie Romaneasca" condusa de Dumitrie Gusti .
       Perioada celui de-al doilea razboi mondial , anul ocupatiei hortiste, a franat dezvoltarea socio-economica a comunei, a dus la secerarea multor vieti omenesti , la saracirea populatiei,iar dupa razboi locuitori cumpara pamant in satele vecine extizandu-se pe toate locurile prielnice agriculturii pana aproape de Dej.
       Perioada comunista a dus la parasirea satului de catre o buna parte a populatiei creindu-se un excedent de forta de munca prin colectivizare,daca nu ar fi existat migratia sat-oras si Banat populatia Caianului Mic ar fi astazi de 10.000 de locuitori.
       Astazi circa 600 de persone din populatia activa sunt plecate la munca in alte tari, aceasta reprezenand un alt mod de a prospera economic.